Pentru că anul acesta vor vota prima dată, copiii mei încearcă să își formeze propria opinie. Unul a venit la mine cu o întrebare simplă: ce este fascismul? A văzut acest atribut asociat diverselor grupări politice simpatizate de alți tineri și nu îi era clar. Bineînțeles că știu, am zis, și am început o enumerare a ceea ce au făcut fasciști celebri. Elanul mi-a scăzut progresiv, până m-am oprit când am realizat că nu răspund la întrebare ba, mai rău, cad în capcana pe care ne-au servit-o Iliescu și oamenii lui: Ceaușescu a fost rău, nu comunismul. Până la urmă și Eichmann a spus în cuvântul său final că e nevinovat și că el doar a executat ordinele. Exact ce spun și cei care susțin și azi aceleași idei: ele nu sunt rele în sine ci au fost confiscate de oameni răi, dar dacă ar fi reluate azi de oameni buni, rezultatele ar fi altele.

NU! Holocaustul și toate abominațiile sunt rezultatul fascismului. Iar fascismul a fost popular, nu a fost numai ceva adoptat de Mussolini, Franco, Hitler sau Antonescu.

Termenul „fascism” a fost introdus de Mussolini și provine din latină: „fasces” este un mănunchi de bastoane de lemn legate în jurul unei securi. Acesta a fost de la începutul Imperiului Roman simbolul puterii, inițial a monarhului și apoi a magistraților. Deși a fost folosit explicit de Mussolini, nu a suferit aceeași soartă ca simbolul fasciștilor germani și este folosit generalizat și azi pentru a sugera autoritate.

Simbolul cuprinde bastoane și securea folosite pentru a impune disciplina, grupate împreună pentru a acționa ca și un singur instrument cu mai multă putere. Acesta este si fascismul: un grup de oameni care consideră că reprezintă supremația morală și se strâng în jurul unui conducător pentru a o impune tuturor și a face țara sau lumea mai bună. Pe scurt: toți trebuie să fim ca unul.

Această idee este rădăcina tuturor manifestărilor fascismului: un grup este superior și trebuie să se unească în jurul unui conducător puternic și să își impună viziunea pentru a face lumea mai bună. Cred că aceasta e cea mai bună definiție și permite recunoașterea ușoară a fascismului, sub sale diverse forme date de criteriul care unește grupul.

Din păcate, privind în acest fel vedem fascismul încă foarte popular. Nu mă refer la politicieni ci la oamenii care cred că trebuie impusă lumii ordine. Politicienii doar se folosesc de această credință pentru a ajunge la putere. Cei excepțional de răi dintre ei știu cum să ofere oamenilor scuze bune pentru a-și putea manifesta credința în superioritatea lor și justificarea morală a impunerii lor asupra altora. „Rasa noastră merită mai mult”, „Noi nu cucerim Ucraina ci o eliberăm”, „NATO/UE/SUA vor să schimbe modul nostru tradițional de a trăi” și altele similare funcționează pentru că oamenii vor să funcționeze.

Ce dovadă mai bună este decât ce vedem la noi când se apropie alegerile: un partid care combină idei ale legionarilor cu idei ale comuniștilor, oameni convinși că și Antonescu și Ceaușescu au fost buni. Dar în istorie legionarii și comuniștii au fost dușmani de moarte, și nu spun asta ca o metaforă ci aceștia s-au vânat și omorât unii pe alții masiv. Chiar și legionarii au vrut să îl dea jos pe Antonescu iar acesta i-a desființat, ca apoi să dea ordin pentru omorârea și deportarea evreilor și țiganilor. Logica nu contează însă ci numai aparența că este justificată moral propria credință.

Aparent formele moderne de fascism nu fac victime și nu au efect atât de neplăcut. Am însă un exemplu: standardele de frumusețe feminină impuse de media și mai nou de aplicațiile pentru rețelele sociale. Arată atât de diferit pozele celor care se înfometează pentru a respecta un standard unic de pozele din lagăre? Nu a murit nimeni de anorexie? Nu sunt atât de mulți care trăiesc chinuiți de propria greutate și nu mă refer la sănătate ci la modul în care sunt văzuți în public? Am pornit exemplul cu femeile pentru că e mai ușor de văzut, dar viața unui bărbat gras sau scund nu e chiar și mai rea?

Comunismul este și el tot o formă de fascism, unde grupul e format pe criteriul clasei sociale. Muncitorii și țăranii au decis că sunt exploatați printr-un sistem inechitabil care trebuie schimbat și nu se poate decât cu forța. Atunci orice este justificat: oameni dați afară din casele lor sau trimiși în închisori și lagăre. Nu contează că e o utopie și că unii vor deveni mai egali decât alții.

Azi există două forme mai parșive de fascism. Unii sunt cei care vor să unească oamenii împotriva celor care vor să ne impună regulile lor: democrația, libertatea individuală, oprirea corupției, disciplina bugetară. Aceștia au reușit să pună pe aceeași treaptă aceste idei cu propriile idei și în acest fel să justifice un grup care să reziste grupului celor care cred în ele. Profitorilor care nu au vrut din prima regulile noi li s-au adăugat cei care au uitat sau nu au știut că nu ne-a impus nimeni nimic, noi am visat să ajungem ca ei, am avut noroc că s-a putut în contextul imploziei sovieticilor și ne-au acceptat. Rusia, Afganistan sau Coreea de Nord nu au nici azi probleme cu migrația spre ele ci dinspre ele.

Ceilalți fasciști moderni sunt cei care au beneficiat de libertate însă au propriile idei pe care vor să le impună tuturor sub masca ideilor care le-au generat succesul țărilor sau grupurilor în care s-au născut. În numele opririi corupției supraveghem electronic pe toată lumea, în numele dreptului tuturor de a face sex cu cine și cum le place impunem tuturor limbajul și deciziile grupului nostru, în numele democrației trebuie să supunem la vot adevărul științific sau din alte domenii, în numele opririi bigotismului impunem anarhia, în numele protejării mediului impunem ce să mănânce ceilalți.

Toate acestea nu ar putea exista dacă educația și-ar atinge scopul și nu mă refer numai la școală cât și la educația primită din sistemele legale și sociale. Ar trebui să fie ușor să realizăm toți că impunerea unei idei unice este o utopie, un parazit care trăiește pe seama altora. Bineînțeles că un parazit poate culege numai beneficiile consumând gazda, dar nu poate trăi decât cât timp va găsi mereu gazde noi. Dar noi avem o singură țară, o singură lume și o singură planetă așa că nu e normal că toate succesele fascismului au fost temporare și s-au autodistrus?

Din păcate în Romania putem vedea cel mai bine și de ce educația nu funcționează: lideri care sunt ca și cozile de topor în pădure. Ei nu pot da roade și atunci se pun în slujba tăișului pentru a transforma copacii în lemne ca și ei. Pentru plăcerea propriei puteri distrug tot ce crește în jur. Știm că fascismul a fost susținut la noi de cei mai mari filozofi iar familiile liderilor comuniști sunt azi cei mai bogați romani. Astfel de paraziți vor apărea mereu cât timp au de ce se lega: convingerea multora că toți trebuie să gândească precum ei.

Cu cât avansăm tehnologic, nevoia de autoactualizare a tuturor se va manifesta mai puternic însă ea trebuie orientată spre propria persoană nu spre ceilalți. Fiecare trebuie să tindă spre a se schimba în bine, nu să îi schimbe pe ceilalți. Marcel Proust spunea că adevărata descoperire nu se face prin căutarea de noi peisaje ci prin schimbarea ochilor. Schimbarea cu forța a peisajului este distrugere, nu creație.