Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face, Dar ca vorbea odată lemne si dobitoace Nu ramâne-ndoială; pentru ca de n-ar fi, Nici nu s-ar povesti.
Si caii lui Ahil, care prorocea, Negreșit ca au fost, de vreme ce-l trăgea. Întâmplarea ce știu si voi s-o povestesc Mi-a spus-o un bătrân pe care îl cinstesc Si care îmi zicea Ca si el o știa De la strămoșii lui, Care strămoși ai lui ziceau si ei c-o știu De la un alt strămoș, ce nu mai este viu Si pe-ai cărui strămoși, zău, nu pot sa vi-i spui.
Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasa, Un taran se dusese sa-si ia lemne de casa. Trebuie sa știți, însă, si pot sa dau dovada, Ca pe vremea aceea toporul n-avea coada.
Astfel se încep toate: vremea desăvârșește Orice inventa omul si orice duhul naște. Așa taranul nostru numai cu fieru-n mâna Începu sa sluțească pădurea cea bătrâna.
Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte: “Trista veste, prieteni, sa ne gătim de moarte, Începură sa zică, toporul e aproape! În fundul unei sobe țăranu-o să ne-ngroape!”
– “E vreunul de-ai noștri cu ei să le ajute?” Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute Si care era singur ceva mai la o parte. “Nu.” – “Așa fiți în pace: asta dată-avem parte; Toporul și țăranul alt n-o sa izbutească, Decât sa ostenească.”
Stejaru-avu dreptate: După multa silință, cercari îndelungate, Dând în dreapta si-n stânga, cu putina sporire, Țăranul se întoarse fără de izbutire.
Dar când avu toporul o coada de lemn tare, Puteți judeca singuri ce trista întâmplare. Istoria aceasta, de-o fi adevărata, Îmi pare ca arată Ca în fiece țara Cele mai multe rele nu vin de pe afară, Nu le aduc străinii, ci ni le face toate Un pământean de-ai noștri, o ruda sau un frate.
Ilustrație generată de AI pentru fabula lui Grigore Alexandrescu
Toporul și Pădurea – O versiune adaptată (text generat de AI, chatGPT 4.0)
Într-o pădure mare și umbritoare, într-o zi senină de vară, un topor fără coadă își făcea drum printre copaci. Cu glas dulce și alunecos, începu să grăiască:
– Fraților, eu sunt doar un fier neajutorat, lipsit de vlagă și folos. Vă rog, cineva dintre voi să-mi dăruiască o coadă, o mână de sprijin, să-mi pot găsi rostul în lume.
La început, copacii șopteau între ei, neîncrezători. Un stejar bătrân, cu frunze grele, își rosti părerea:
– Fraților, feriți-vă de viclenia acestui topor! Nu-i dați ce cere, căci poate vom regreta cu toții.
Dar tinerii copaci râseră de sfatul stejarului. „Ce poate face un fier fără ajutor?” gândeau ei. Un mesteacăn fraged și zvelt spuse:
– De ce să nu-l ajutăm? Nu ne-a cerut decât o ramură mică, iar pădurea noastră e mare și puternică.
Entuziasmul mesteacănului se răspândi, și curând, alți copaci începură să-și ofere crengile:
– Ia din mine, toporule, căci am destule!
– Și eu! Dă-mi voie să te ajut să fii folositor, strigă un tei, cu frunze parfumate.
În câteva zile, toporul avea o coadă trainică, formată din cele mai bune ramuri ale pădurii. Mulțumit, începu să lucreze. Dar nu tăia iarba ori buruienile, așa cum copacii crezuseră, ci chiar pe frații lor. Stejarul bătrân, rămas deoparte, suspină:
– V-am spus, fraților, dar n-ați ascultat. Cel ce își trădează neamul deschide drumul pieirii.
Rând pe rând, copacii căzură sub loviturile toporului. Cei care dăduseră coada se priveau cu rușine și regrete:
– Noi înșine ne-am adus pieirea.
Iar toporul, râzând, spuse cu ironie:
– V-am cerut doar ce ați fost dispuși să-mi dați. Voi m-ați înzestrat cu puterea de a vă doborî.
Morală
Când o comunitate își pierde înțelepciunea și unitatea, se poate distruge singură prin propria nepăsare.
Imagine generată cu prostia naturală pentru textul generat de AI
Clientul are întotdeauna dreptate! Deși tuturor ne place că avem puterea să decidem cui ne dăm timpul, banii sau votul, atunci când e vorba de rezultat, ipocrizia și disocierea ne guvernează. Acest lucru nu mai surprinde pe nimeni dintre noi, fiind vorba de Romania, unde prima strofă a imnului național spune clar că nu noi suntem de vină pentru că dormim. În cazul alegerilor pentru președinte cred însă că este mai mult decât disociere.
După cât mă chinui în business să conving oamenii să nu mai dea vina pe client, aș fi ultimul care să dau vina pe oameni pentru cum au ales. Am observat însă luni că nu erau decât 5 clipuri ale lui Călin Georgescu cu mai multe vizualizări decât voturi. Am dedus de aici că Tik Tok nu a fost nici pe departe atât de important pentru succes pe cât au pretins politicienii și media clasică. În același timp, cei care s-au informat pe Tik Tok nu au alocat decât 5 minute. Altfel spus, a fost vot dat în ciudă, nu pentru că îi pasă cuiva cum este cu adevărat acest candidat.
Ce s-a întâmpla este similar cu o femeie care se ceartă cu soțul ei și pentru a e răzbuna se culcă cu primul bărbat cu care are ocazia. Asta e stupid pe toate planurile: dacă lui nu-i pasă de ea, atunci nu își bate joc de el ci de sine, iar dacă îi pasă atunci tot pentru ea este o pierdere. Chiar dacă supărarea este justificată, asta nu schimbă nimic și o astfel de acțiune nu face decât rău. Sigur nu trebuie să fii un geniu pentru a face un astfel de raționament, însă sigur e nevoie de mai mult de 5 minute pentru o decizie. După o decizie proastă, luată în pripă, degeaba încerci să dai vina pe Tik Tok când trebuie de fapt să te uiți în oglindă.
În același timp, încă din prima zi toți politicienii pierzători au dat imediat vina pe Tik Tok. Nici ei nu vor să se uite în oglindă, nu pentru că i-ar deranja moralitatea persoanei pe care o văd acolo ci pentru că ar trebui să își recunoască incompetența. Că nu le pasă și nu sunt în stare să facă mai bine pentru Romania știm toți, dar ei au reușit să piardă un meci pe care îl jucau singuri. Chiar și după ce au văzut că au pierdut, nu i-a dus mintea decât să dea vina pe dușmanii din China și rezultatul este că în ultimele 3 zile numărul de vizualizări ale canalului de Tik Tok al lui Călin Georgescu aproape s-a dublat.
Din păcate cred că nu e vorba exclusiv de prostie. Ar trebui să cred că nu are nimic de spus acela care la revoluție s-a dus imediat la ambasada Uniunii Sovietice și-a văzut partidul că nu ajunge în turul doi pentru prima dată din 1990? Sau că e o coincidență similaritatea canalelor de TikTok ale lui Călin Georgescu și Ilan Șor, din perspectiva designului și al metodelor de promovare? Pe Ciolacu și Ciucă îi cred atât de proști ca să piardă când au intrat singuri pe teren, dar chiar nu e nimeni în PSD care să nu fi anticipat asta? Să nu uităm, vorbim despre cei m-au forțat în 2000 să votez cu Iliescu atunci când opozanții lor au fost divizați între mai mulți candidați. Sau să cred că PSD, care s-au judecat cu anii cu USR pentru numărătoarea voturilor de la un sector, au acceptat fără nici o contestare să nu intre în turul doi pentru numai 2.740 de voturi lipsă? Sunt însă optimist pentru că am speranța că ordinul de a nu contesta a venit din vest, nu din est.
Pentru cine are răbdare să se documenteze mai mult de 5 minute, recomand un clip foarte bun făcut de cei de la Recorder și o documentare făcută de cei de la Snoop. Pentru cine nu are răbdare, e vorba de fiul secretarei socrului lui Adrian Năstase, care a terminat facultatea în 1986 și a reușit să continue studiile în vest înainte de 1989 fără a emigra. După cum l-am văzut vorbind despre frecvența apei sau 5G, aș zice că studiile nu au fost academice.
Pentru că anul acesta vor vota prima dată, copiii mei încearcă să își formeze propria opinie. Unul a venit la mine cu o întrebare simplă: ce este fascismul? A văzut acest atribut asociat diverselor grupări politice simpatizate de alți tineri și nu îi era clar. Bineînțeles că știu, am zis, și am început o enumerare a ceea ce au făcut fasciști celebri. Elanul mi-a scăzut progresiv, până m-am oprit când am realizat că nu răspund la întrebare ba, mai rău, cad în capcana pe care ne-au servit-o Iliescu și oamenii lui: Ceaușescu a fost rău, nu comunismul. Până la urmă și Eichmann a spus în cuvântul său final că e nevinovat și că el doar a executat ordinele. Exact ce spun și cei care susțin și azi aceleași idei: ele nu sunt rele în sine ci au fost confiscate de oameni răi, dar dacă ar fi reluate azi de oameni buni, rezultatele ar fi altele.
Fascismul, desenat cu ajutorul AI
NU! Holocaustul și toate abominațiile sunt rezultatul fascismului. Iar fascismul a fost popular, nu a fost numai ceva adoptat de Mussolini, Franco, Hitler sau Antonescu.
Fasces pe sigiliul senatului USA
Termenul „fascism” a fost introdus de Mussolini și provine din latină: „fasces” este un mănunchi de bastoane de lemn legate în jurul unei securi. Acesta a fost de la începutul Imperiului Roman simbolul puterii, inițial a monarhului și apoi a magistraților. Deși a fost folosit explicit de Mussolini, nu a suferit aceeași soartă ca simbolul fasciștilor germani și este folosit generalizat și azi pentru a sugera autoritate.
Simbolul cuprinde bastoane și securea folosite pentru a impune disciplina, grupate împreună pentru a acționa ca și un singur instrument cu mai multă putere. Acesta este si fascismul: un grup de oameni care consideră că reprezintă supremația morală și se strâng în jurul unui conducător pentru a o impune tuturor și a face țara sau lumea mai bună. Pe scurt: toți trebuie să fim ca unul.
Această idee este rădăcina tuturor manifestărilor fascismului: un grup este superior și trebuie să se unească în jurul unui conducător puternic și să își impună viziunea pentru a face lumea mai bună. Cred că aceasta e cea mai bună definiție și permite recunoașterea ușoară a fascismului, sub sale diverse forme date de criteriul care unește grupul.
Din păcate, privind în acest fel vedem fascismul încă foarte popular. Nu mă refer la politicieni ci la oamenii care cred că trebuie impusă lumii ordine. Politicienii doar se folosesc de această credință pentru a ajunge la putere. Cei excepțional de răi dintre ei știu cum să ofere oamenilor scuze bune pentru a-și putea manifesta credința în superioritatea lor și justificarea morală a impunerii lor asupra altora. „Rasa noastră merită mai mult”, „Noi nu cucerim Ucraina ci o eliberăm”, „NATO/UE/SUA vor să schimbe modul nostru tradițional de a trăi” și altele similare funcționează pentru că oamenii vor să funcționeze.
Ce dovadă mai bună este decât ce vedem la noi când se apropie alegerile: un partid care combină idei ale legionarilor cu idei ale comuniștilor, oameni convinși că și Antonescu și Ceaușescu au fost buni. Dar în istorie legionarii și comuniștii au fost dușmani de moarte, și nu spun asta ca o metaforă ci aceștia s-au vânat și omorât unii pe alții masiv. Chiar și legionarii au vrut să îl dea jos pe Antonescu iar acesta i-a desființat, ca apoi să dea ordin pentru omorârea și deportarea evreilor și țiganilor. Logica nu contează însă ci numai aparența că este justificată moral propria credință.
Trenul cu evrei și țigani de la Iași în gară la Târgu Frumos, iunie 1941
Aparent formele moderne de fascism nu fac victime și nu au efect atât de neplăcut. Am însă un exemplu: standardele de frumusețe feminină impuse de media și mai nou de aplicațiile pentru rețelele sociale. Arată atât de diferit pozele celor care se înfometează pentru a respecta un standard unic de pozele din lagăre? Nu a murit nimeni de anorexie? Nu sunt atât de mulți care trăiesc chinuiți de propria greutate și nu mă refer la sănătate ci la modul în care sunt văzuți în public? Am pornit exemplul cu femeile pentru că e mai ușor de văzut, dar viața unui bărbat gras sau scund nu e chiar și mai rea?
Comunismul este și el tot o formă de fascism, unde grupul e format pe criteriul clasei sociale. Muncitorii și țăranii au decis că sunt exploatați printr-un sistem inechitabil care trebuie schimbat și nu se poate decât cu forța. Atunci orice este justificat: oameni dați afară din casele lor sau trimiși în închisori și lagăre. Nu contează că e o utopie și că unii vor deveni mai egali decât alții.
Azi există două forme mai parșive de fascism. Unii sunt cei care vor să unească oamenii împotriva celor care vor să ne impună regulile lor: democrația, libertatea individuală, oprirea corupției, disciplina bugetară. Aceștia au reușit să pună pe aceeași treaptă aceste idei cu propriile idei și în acest fel să justifice un grup care să reziste grupului celor care cred în ele. Profitorilor care nu au vrut din prima regulile noi li s-au adăugat cei care au uitat sau nu au știut că nu ne-a impus nimeni nimic, noi am visat să ajungem ca ei, am avut noroc că s-a putut în contextul imploziei sovieticilor și ne-au acceptat. Rusia, Afganistan sau Coreea de Nord nu au nici azi probleme cu migrația spre ele ci dinspre ele.
Ceilalți fasciști moderni sunt cei care au beneficiat de libertate însă au propriile idei pe care vor să le impună tuturor sub masca ideilor care le-au generat succesul țărilor sau grupurilor în care s-au născut. În numele opririi corupției supraveghem electronic pe toată lumea, în numele dreptului tuturor de a face sex cu cine și cum le place impunem tuturor limbajul și deciziile grupului nostru, în numele democrației trebuie să supunem la vot adevărul științific sau din alte domenii, în numele opririi bigotismului impunem anarhia, în numele protejării mediului impunem ce să mănânce ceilalți.
Toate acestea nu ar putea exista dacă educația și-ar atinge scopul și nu mă refer numai la școală cât și la educația primită din sistemele legale și sociale. Ar trebui să fie ușor să realizăm toți că impunerea unei idei unice este o utopie, un parazit care trăiește pe seama altora. Bineînțeles că un parazit poate culege numai beneficiile consumând gazda, dar nu poate trăi decât cât timp va găsi mereu gazde noi. Dar noi avem o singură țară, o singură lume și o singură planetă așa că nu e normal că toate succesele fascismului au fost temporare și s-au autodistrus?
Din păcate în Romania putem vedea cel mai bine și de ce educația nu funcționează: lideri care sunt ca și cozile de topor în pădure. Ei nu pot da roade și atunci se pun în slujba tăișului pentru a transforma copacii în lemne ca și ei. Pentru plăcerea propriei puteri distrug tot ce crește în jur. Știm că fascismul a fost susținut la noi de cei mai mari filozofi iar familiile liderilor comuniști sunt azi cei mai bogați romani. Astfel de paraziți vor apărea mereu cât timp au de ce se lega: convingerea multora că toți trebuie să gândească precum ei.
Cu cât avansăm tehnologic, nevoia de autoactualizare a tuturor se va manifesta mai puternic însă ea trebuie orientată spre propria persoană nu spre ceilalți. Fiecare trebuie să tindă spre a se schimba în bine, nu să îi schimbe pe ceilalți. Marcel Proust spunea că adevărata descoperire nu se face prin căutarea de noi peisaje ci prin schimbarea ochilor. Schimbarea cu forța a peisajului este distrugere, nu creație.
Unul dintre artificiile răului este să inducă oamenilor convingerea că el nu există. Alt artificiu, în mod egal fatal, este să îi facă pe oameni să creadă că dacă ei adoptă o adevărată tăcere, răul devine obligat să stea liniștit și să nu interfereze cu ei. (..) Care ar fi efectul probabil asupra celor care primesc, într-o stare de ignoranță, această doctrină, altul decât să îi facă satisfăcuți de propria ignoranță și să disprețuiască chiar canalul prin care adevărul le este comunicat? Sau, dacă persoana care primește aceste noțiuni are puține cunoștințe dar multă mândrie și indolență, oare nu și-ar face idoli din inima lor și și-ar imagina că lucrările lor înșelătoare sunt de fapt revelații?
John Wilkinson, 1836, Quakerism Examined
Este greu de conceput pentru noi dimensiunea reală a tragediei din Ucraina. Confruntat cu această scară, creierul nostru este copleșit, pentru că ajung la el atât de multe informații cu tehnologia de azi încât trebuie antrenament pentru extrage un sens din ele. Cum poți alege când să faci ceva și când nu, sau ce trebuie să faci sau să crezi? Și de ce trebuie de fapt să alegem și nu putem fi indiferenți?
Creierul uman poate face însă ceva care microprocesoarele nu au reușit: poate să facă o judecată morală, să decidă ce e bine și ce e rău. E adevărat că nu există un sistem unic pentru judecată morală, deși mulți susțin că sistemul moral adoptat de ei e absolut. Asta nu înseamnă că sunt existențialist – eu de fapt cred că există lucruri absolut rele sau bune, însă nu cred că e corect să pretindem că le știm cu certitudine noi sau că le putem exprima în scris într-un text valabil fără actualizare timp de mii de ani.
Sistemele morale existente, fie că este vorba de religia organizată, de organizații statale și seculare sau doar de convingeri adoptate de un grup, au multe probleme. Gândirea critică este obligatorie pentru a lua o decizie conform propriei voințe. Din fericire cu toții avem această posibilitate, nu în mod egal, dar suficient pentru a fi și responsabili. Televizorul și alte ecrane nu sunt un chipiu magic, cu care vrăjitoarea rea controlează maimuțele zburătoare din Oz. Cei care aleg să susțină răul nu au scuză, este decizia lor. Da, când poți accesa informații toată lumea cu un click nu înseamnă că și trebuie să ai o opinie despre orice. Dar să nu ai o opinie e diferit de a avea una și a o nega verbal sau prin fapte, iar a avea o opinie nu obligă la acțiune.
Eu am ajuns la două metode pentru a decide ce e bine. Prima este să nu fii împotriva binelui. Dacă cineva face un lucru care este spre bine, atunci e bine indiferent cine e acea persoană și nu trebuie nici să ataci pe cel sau cea care face bine nici să minimizezi acel bine. Al doilea este să nu judeci oamenii după ce spun sau după ce impresie ai despre ei, ci să judeci oamenii după roadele a ceea ce fac. Dacă au creat lucruri bune, atunci e bine. Mult timp nu am realizat că acestea implică o precondiție: integritatea. Adică orice opțiune alegi, să alegi numai una și nu să joci un rol convenabil pentru fiecare situație. Integritatea nu e incompatibilă cu răzgândirea, care e chiar de dorit pentru că deschide calea spre progresul nostru ca persoane. Dacă am avea simultan sau de la o zi la alta păreri contradictorii, nu înseamnă că ne-am răzgândit sau am învățat, ci înseamnă că ne lipsește integritatea.
După Revoluție, ca un copil care înfrumusețează realitatea, am tot căutat să scuz părinții și prietenii care susțineau că Uniunea Sovietică are și părți bune. Am zis că au un fel de sindrom Stockholm și îi apără pe cei care le-au deportat, închis sau ucis rudele. Am greșit, nu aveau nici o scuză. Era clar cine vrea să te lase să îți alegi viitorul și cine vrea să îți impună viitorul lui. Era clar cum ne chinuiam fără acces la informații, tehnologie și cultură și câte piedici ne-a pus URSS. Da, libertatea nu garanta că nu vor exista profitori, atât din vest cât și români. Am constatat de asemenea câți trădători au vândut pe nimic bucăți din ce aveam ca români. Dar să uităm cum trebuia să facem rost de cărți și filme sau că nu aveam voie să vedem lumea nu era acceptabil nici atunci și nu e nici azi.
Propunerea lui Beria de a-i executa pe ofițerii și intelectualii polonezi, aprobată de Stalin, Molotov și alții
Am greșit, pentru că am vrut neapărat să iert pe cineva înainte ca acela să își recunoască vina. Ceea ce am numit eu iertare a fost de fapt un cec în alb oferit răului. Și la nivel de popoare e la fel: rușii nu recunosc că, protejați de un pact rușinos cu Hitler, au omorât toți ofițerii și intelectualii polonezi la Katyn. Românii nu recunosc că fotografiile de azi cu civilii morți, lăsați de ruși pe stradă, sunt similare cu cele din Iași de acum 80 de ani. Ucrainenii nu recunosc masacrul de la Volhynia și chiar în martie 2021, oficiali din Ucraina au susținut, cu un filmuleț emoțional, că masacrul de la Fântâna Albă a cauzat de o provocare a serviciilor secrete românești. Adică ei au anexat Bucovina de Nord cu sprijinul rușilor și noi i-am provocat pe românii rămași acolo să încerce să se mute în Romania, așa că i-am forțat să îi împuște.
Cu toată istoria neasumată, azi polonezii au primit milioane de refugiați ucraineni. Romania a primit foarte mulți ucraineni. Nu pot spune dacă soluțiile din Bosnia și Kosovo au fost cele mai bune, nu știu care e soluția corectă pentru Crimeea sau Ținutul Secuiesc, dar pot aprecia că e bine să ajuți pe cineva și e rău să omori oameni sau să îi gonești din casa lor. Cum se poate să susții reabilitarea lui Antonescu și în același timp să susții Rusia? Cum se poate să susții un partid al cărui prim ministru a amenințat cu moartea pe cei care au vrut autonomie pentru Ținutul Secuiesc și în același timp să susții că are și Putin dreptate cu Donbas? Fără integritate, așa se poate orice. Asta nu înseamnă că integritatea garantează corectitudinea morală și e bine să susții pe oricine amenință cu moartea sau cu folosirea armelor nucleare. Mie mi-a fost rușine și când președintele meu a luat peste picior dorința firească a secuilor, considerând dreptul la demnitate ca fiind fundamental pentru om.
În 2008 am fost gazda reuniunii NATO de la București, unde a fost discutată dorința Ucrainei de a ni se alătura și a apărut declarația prin care am spus clar ucrainenilor „(aliații) Au stabilit că Ucraina va deveni membru al NATO”. Când ucrainenii au fost atacați exact de cei de care ne ceruseră să îi apărăm, cum se mai pot uita în ochii lor cei care azi discută cine are dreptate? Deși de neconceput pentru mine, există un răspuns la îndemână: dacă turnători au putut exista printre noi și au ajuns să condamne comunismul ca președinte al nostru, atunci e de așteptat să existe și trădători. Mi se pare corect să spun președintele din fotografie, deși s-a dovedit că a fost turnător, la condamnarea comunismului, în 2008 și în privința lui Putin o dovedit că a învățat ceva, chiar dacă nu destul pentru a își cere iertare.
Maimuțe zburătoare moderne vor acum să ne convingă cât de mult a ajutat Rusia lumea și cum se luptă Putin pentru dreptate, de parcă lumea ar fi plină de produse rusești altele decât AK47 și materii prime. În realitate speră să profite și ei, cu o parte din Ucraina sau o parte din Transilvania, și se închină la propriile sentimente urâte, ca niște hedoniști masochiști. Putin, Trump și alții ca ei sunt numai niște lideri ai răului, care nu vor fi ținuți minte pentru vreo realizare deosebită ci numai pentru abilitatea de a folosi răul din ceilalți. Maimuțele au apăsat pe trăgaci, nu ei personal. Să nu ne facem iluzii, aceia sunt complici nu maimuțe zburătoare și nu sunt puțini nici în Rusia, nici în vest și nici în România. Umanitatea sau chiar viața altora nu contează pentru ei cât timp echipa pentru cu care țin câștigă. Și atunci, în loc să ne ajutăm să trăiască toți cât mai bine atât la Cernăuți cât și la Suceava, putem ajunge să ne omorâm între noi pentru o graniță care nu ar trebui să conteze, spre satisfacția răului.
O mulțime de țări pun afacerile înaintea crimelor împotriva umanității. Aceasta nu înseamnă că acum, când au fost forțate să acționeze în sprijinul binelui și nu al banului datorită comunicării publice excelente a ucrainenilor, să nu susținem și noi ce e bine. Nu e o susținere necondiționată și nu e o susținere pentru o persoană sau un grup, ci pentru o idee. Nu e nici o nedreptate făcută Rusiei. Nedreptate este că ei au uitat ajutorul imens primit de la americani, 690 de miliarde USD echivalent 2020, care le-a permis să se apere de cei cu care au semnat pactul de împărțire a Europei. Reagan a avut dreptate să îi numească „imperiul răului” însă a greșit când a declarat că războiul rece s-a terminat și l-a câștigat. A fost numai o pauză pentru regrupare și acum s-au întors mai brutali, cu mai multe tehnologii furate din vest și cu alte semne pe tancuri decât au folosit în 1968 în Cehoslovacia. Ei sperau la complici peste tot care să mușamalizeze ca în vremurile bune. Eu sper nu numai că numărul complicilor Rusiei este în scădere, ci sper că nici o altă țară nu mai putea face mizerii bazându-se la fel de ușor pe complicitatea celor care nu vor să gândească pentru ei.
Putin a dat ordinul, dar nu a tras el personal în civili. Există proteste în Rusia, dar există și milioane de susținători. Cu toate acestea văd că există multe voci care insistă că sunt numai împotriva lui Putin, nu a rușilor. Sau că rușii nu au ce face. Cred că noi, ca români care am scăpat de Ceaușescu, avem dreptul și obligația să spunem că au ce face. Deși e greu, ar fi mai ușor pentru ei decât pentru ucraineni. Spun parțială pentru că în opinia mea românii nu și-au asumat responsabilitatea pentru propriile crime: sclavia romilor, Holocaustul evreilor și romilor din Romania și crimele din perioada comunistă. Trebuie să spun că le-am menționat în ordinea istorică, pentru că nu pot vorbi de importanță când e vorba de crime.
Țigani puși să descarce cadavrele evreilor, sub supravegherea unui polițist român, la Târgu Frumos
Îmi pare rău pentru ororile din fotografiile pe care le-am pus în acest articol, dar îmi pare și mai rău că ele au fost posibile. Din păcate au fost posibile acum 81 de ani dar mai sunt posibile și azi. După 81 de ani, există însă mulți români care spun despre cel care a dat ordinul atunci că „a făcut și lucruri bune” așa că nu sunt surprins cât de mulți susțin că Putin „are și el dreptate”. Unii spun altfel, că țiganii și ucrainenii „și-au cerut-o”. În același timp și galeria echipei adverse ovaționează când un elicopter rusesc se prăbușește în flăcări și postează clipuri cu faza, în timp ce eu văd câțiva tineri ruși murind și familii care nu vor mai avea nici ce să îngroape.
În opinia mea, acum partizanatul primează asupra adevărului. Această situație este încurajată și folosită de lideri malefici, dar nu elimină responsabilitatea individuală și colectivă. Celor care cred că este ceva temporar, le aduc aminte că acest fenomen a fost menționat explicit de Isus, așa că exista sigur și acum 2000 de ani. Când simți că trebuie să ții cu ceva mai presus de tine, nu e vorba de familia ta sau tribul tău, ci de ceva mult mai sus. Cred că dacă discuția despre adevăr încetează, atunci nu mai rămân decât indivizi și grupuri care se bat între ele. Iar adevărul nu înseamnă o dezbatere dacă Isus se scrie corect cu unul sau doi de i, ci a discuta despre respectul pe care îl acordăm semenilor indiferent de opiniile și credințele lor.
Familie de ucraineni ucisă de o explozie în timp ce încercau să se refugieze (sursa AP)
De ce e diferit un prizonier rus filmat cum își vorbește țara de rău de un prizonier al ISIS pus să își vorbească țara de rău în fața camerei? Poate cu o zi înainte a omorât copii și e un criminal de război care minte ca să își salveze viața, sau e un soldat profesionist care e umilit sau e un rus care vrea să scape de responsabilitate aruncând vina exclusiv pe Putin. Când vezi blocuri de locuințe bombardate sau civili uciși, este simplu să ai o opinie despre ce e bine și ce e rău. E clar cine a dat ordinul și cine a zis că face coridoare de evacuare pentru civili și le-a făcut numai spre Rusia. Dar de ce să nu vorbim despre vina celor care au luat decizii pe lanțul de comandă, până la cel care a lansat racheta, sau a celor care aplaudă acasă?
Am văzut oameni din orientul apropiat care reproșează că acum reacționăm altfel decât în cazul războaielor din Irak, din Yemen sau din Israel și Palestina. Din păcate, în loc să văd răspunsuri corecte, am văzut reporteri de la organizații de presă mari spunând că aici e altfel pentru că acum e vorba de „oameni civilizați” sau, mai rău, am văzut la BBC un oficial ucrainean spunând că aici mor „europeni blonzi cu ochi albaștri”. Nu! Nu sunt altfel de oameni, tot oameni mor și în Ucraina și în alte situații!
Din fericire, europenii au ajutat când au venit milioane de refugiați din Siria, așa cum ajută și când vin din Ucraina. Din păcate, așa cum atunci a fost o opoziție semnificativă în multe țări, azi există mulți care susțin că are și Rusia dreptate. Nu am regăsit însă vreun adevăr universal la nici unul dintr cei de partea opusă vieții, ci doar interesul propriu sau al grupului din care face parte. Adică primesc sirieni, dar nu la mine pe stradă, vreau bunăstare și libertate ca în vest, dar susțin societatea bazată pe obediență și nedreptate, unde mi-am câștigat pensia speciala la 48 de ani. Au inventat și un termen tehnic ca sinonim pentru interesul propriu: geopolitică, prezentat ca și cum ar fi ceva obiectiv.
Sunt sigur că mulți merită mai mult pentru ei sau grupul lor și există multe nedreptăți, rezultate din competiția pentru a obține niște resurse sau numai din prejudecăți. Dar sunt la fel de sigur ca adevărul și binele sunt peste meciul dintre echipe, iar viața are prioritate față de câștiguri. Dacă nu suntem preocupați permanent de a ține sub control partea din noi care favorizează propria echipă față de adevăr, ne vom risipi viața într-o luptă irelevantă, care nu va aduce fericire nimănui. Fără adevăr, orice crimă poate fi cumva justificată și păcatele trecutului ne vor bântui la nesfârșit . Imperiile apar și dispar, despoții se nasc și mor, însă de cel puțin 2000 de ani spiritul vieții și umanității noastre nu s-a schimbat și din el trebuie să putem extrage decizii bune pentru viitorul tuturor.
Ați remarcat că mulți dintre cei care s-au vaccinat în timpul pandemiei sunt împotriva lui Putin acum? Au fost unii care au avertizat că vaccinurile au cipuri și că sistemul ne va controla apoi mintea prin 5G. Sunt în mare parte aceeași care ne arată cum suntem manipulați să credem că e război când Rusia de fapt „eliberează” Ucraina. Mulți au râs de ei, dar eu nu am râs, ci am fost revoltat și întristat de egoismul deghizat în cinism, care a făcut atâtea victime în timpul pandemiei. Acum mor oameni în război și nu îmi vine să cred cât de mulți se uită pe Internet sau la televizor și reacționează ca și galeria de la un meci de fotbal, care susține o tabăra sau alta.
Azi vedem prin Internet realitatea, numai că Internetul ajunge la noi printr-un ecran, care e un fel de televizor, unde am văzut atâtea filme de acțiune și moartea este banală. Germanii au fost duși să vadă cu ochii lor camerele de gazare, dar azi cine mai merge în Ucraina să vadă cu ochii lui un om mort? Sunt însă sigur că nu numai eu cunosc ucraineni și pot afla direct ce se întâmplă acolo. Dar, ca și la Covid, cunosc oameni care nu s-au protejat destul și le-au murit membri ai familiei, așa că nu sunt surprins de lipsa de empatie față de ucraineni și ruși.
Am văzut un filmuleț din Ucraina cu un conducător de tanc trecând intenționat peste o mașină și am recunoscut ce mi-a povestit bunicul meu că a pățit în Rusia, scăpând aproape întreg datorită unui șanț. Nu am cum să cred că și acum 80 de ani sistemul l-a manipulat pe bunicul și l-a determinat să îmi spună că la Dachau a fost mult mai bine decât în Siberia. Până la urmă și URSS nu s-a desființat din cauza agenturilor, ci din cauza dezastrului în care trăiam, fără acces la calculatoare, Internet, mașini care nu te lasă în drum și o mulțime de lucruri pe care le subînțelegem azi și noi, nu numai cei din vest. Azi există susținători ai revenirii la URSS printre cei care au telefoane model 2021, cu care pot vedea sau transmite live video HD prin 5G.
Piața Independenței din Kiev, distrusă de Armata Roșie înainte de a fi cucerită de Germania
De ce nu îi vedem sărind în apărarea drepturilor ucrainenilor pe cei care au sărit să apere libertățile individuale atunci când au devenit obligatorii masca sau certificatul verde? Pentru că nu a fost vorba niciodată de un scop nobil, ci numai despre egoism. Azi mulți repetă ideile lui Putin nu pentru că le pasă de Putin sau de ruși, ci pentru a nu se simți vinovați pentru că ei nu vor să facă sau să riște nimic pentru alții.
Știu că disonanța cognitivă este un fenomen psihologic puternic: informațiile contradictorii cauzează un stress, la care răspunsul multora este să ignore complet ce nu se potrivește cu convingerile proprii. Există un documentar bun pe aceasta temă, Don’t Look Up. Disonanța cognitivă este însă o explicație, nu o justificare morală, după cum nu a fost pentru germanii care au ignorat dispariția evreilor sau pentru românii care știau ce urmează să pățească țiganii deportați la Bug.
Am o propunere de model mental pentru cei care discută cine are dreptate în conflictul din Ucraina, din păcate bazată pe o realitate pe care am văzut-o de multe ori în Romania: când o femeie bătută este de un bărbat, unii întreabă „De ce? Ce a făcut?”. Nu e o întrebare nevinovată, este gura păcătosului care arată adevărul despre acea persoană. Nu are importanță ce a făcut! Nimeni nu merită bătut sau omorât pentru că a luat pentru sine altă decizie decât cea care îți convine ție! Cui îi este frică poate să stea sau să tacă, pentru că dacă vorbesc doar pentru a-și justifica nepăsarea nu sunt neutri ci susțin răul. Acum mor oameni reali și nevinovați, nu personaje de film sau jocuri video. Alegerea între viață și moarte nu e o decizie care trebuie dezbătută și ținut cont de ambele puncte de vedere.
Noi, Grupul Tehnico Științific, având în vedere vocile de rea credință care susțin că decizia noastră privind carantina nu are legătură nici cu tehnica și nici cu știința, am decis să dăm publicității cu celeritate motivarea acestei decizii.
În primul rând, decizia noastră a avut la bază o cercetare științifică complexă a Facebook, Youtube și Tiktok. Am consultat opinia comunităților de oameni de știință care publică în secțiunile de comentarii ale siteurilor românești, alții decât colegii noști. În urma acestora am constatat că în afară de cei care așteaptă să decidem noi, conform autorității pe care o avem, restul nu vor nici vaccin și nici carantină sau alt fel de restricții. Am prezentat toate aceste date conducerii partidelor și statului, pentru a obține indicații și aprobări.
Cu ocazia acestor cercetări am descoperit o mulțime de teorii științifice, cu idei originale, cu care am pus baza unei noi științe care nu există încă. Fiind o știință nouă, nu avem cum să fim doctori în ea, ca sa avem și diplome pe măsura competenței. Am decis deci că în acest caz procedura este să ne grupăm doi câte doi și să fim unul îndrumătorul de doctorat al ceiluilalt. Bineînțeles că, îndrumându-ne unul pe celălalt, va rezulta o singură lucrare, pe care va trebui să o facem în dublu exemplar. Având în vedere că tezele noastre de doctorat privesc siguranța națională și pentru că sigur se vor găsi rău-voitori care ne vor pierde timpul, încercând cu nesimțire să susțină că două exemplare identice înseamnă un plagiat, tezele de doctorat trebuie să fie secrete.
Președintele României, Klaus Iohannis (sursa Deutsche Welle)
Pe baza rezultatelor de calibru mondial ale cercetării, am propus o serie de tehnici care să fie aplicate de autorități. Prima noastră opțiune ar fi fost tehnica Iliescu, dar din păcate nu mai este ca înainte și nu mai avem oameni la fel de pregătiți. Fără această opțiune la dispoziție, am propus tehnici de bază, verificate în situații anterioare. În primul rând ne-am preocupat de baza materială necesară și am redactat o listă de achiziții și firme acreditate prin care să se facă acestea, împărțind bugetul pe destinații. Am făcut apoi o listă de tehnici care să adreseze liniștea mentală a populației: organizarea de pelerinaje religioase și spectacole de divertisment cu largă participare, incluzând și spectacole de circ care lipsesc publicului.
Aveam nevoie și de o tehnică în privința stării fizice a populației, pentru că așa cum a rezultat în urma cercetării, dacă trăiești sănătos nu te îmbolnăvești. Președintele României, Domnul Klaus Iohannis, distins recent cu premiul Carol Cel Mare pentru merite europene, a recomandat o soluție genială, practicarea golfului în aer liber, idee revoluționară pentru care îi mulțumim, dar care din păcate s-a dovedit a fi peste capacitatea de înțelegere a populației. Singura alternativă a rămas reducerea obezității, a diabetului și a hipertensiunii, cauze principale pentru nenorocirea prin care trecem. Din păcate nu mai putem recomanda niște norme de alimentație rațională, așa cum făceam înainte noi și profesorii noștri, academicieni de renume mondial. Există însă tehnici care ne vor permite să obținem același rezultat prin metodele capitaliste ale economiei de piață, chiar dacă ele sunt mai ineficiente: stocăm gazele din producția proprie și închidem centralele electrice, ceea ce va cauza o reașezare a prețurilor și scăderea bugetului pentru alimente și băutură. În consecință o alimentație rațională, care va elimina cauza problemelor. Ca să mai compensăm din neajunsurile acestei soluții, am făcut și propuneri pentru valorificarea la export a stocurilor disponibilizate, de asemenea cu colaborarea unor firme certificate de noi și instituțiile specializate ale statului.
În final, protestăm energic asupra modului inuman în care am fost tratați. În alte situații în care se iau decizii privind viața unor oameni, termenul legal de redactare a motivării este de 90 de zile. Acest termen a fost oricum scurtat de la 120 de zile, cedând presiunilor abuzive ale unor golani. Și oricum termenul legal nu este de facto respectat, pentru că noi și oamenii din aceste domenii nu suntem plătiți pe măsura nivelului nostru și mai suntem și amenințați permanent că ni se taie dreptul constituțional la pensie. Rușine!
De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă, Oricare s-ar retrage din gloriosul loc, Când patria sau mama, cu inima duioasă, Va cere ca să trecem prin sabie și foc!
Oare acest citat din imnul național este o declarație că vom sări toți să ajutăm atunci când familia sau conaționalii au nevoie, sau este un blestem asupra celor care se eschivează?
Acum 144 de ani românii se înscriau voluntari ca să lupte pentru independență. Au murit 4.300 dintre ei și am obținut independența. În primul război mondial au murit circa 600.000 de români și am obținut unirea și Romania Mare. În al doilea război mondial au murit 500.000 de romani, însă din păcate am obținut comunism, s-a micșorat Romania și a fost inventată limba moldovenească.
Căderea redutei Grivița ( Henryk Dembinski )
Din fericire majoritatea românilor de azi nu au trăit deloc într-un război. Am fost atacați însă de un virus, care a ucis deja 35.000 de români. Unii români lipsiți de respect au zis că e ca în război, însă ei nu consideră că au norocul să nu fi simțit unul pe pielea lor, așa cum au pățit toate generațiile anterioare. Dar, deși nu e război, deja au murit foarte mulți și sigur e nevoie să ne unim ca să ne eliberăm. Acum se va vedea sensul a ceea ce declarăm în imn!
Soluție există, pornind de la ideea lui Jenner care a salvat milioane de vieți (Edward nu Caitlyn). Nu este o soluție care tratează, ci care previne, așa că presupune să fie aplicată la marea majoritate a oamenilor pentru a fi victorioasă. E mai dificilă decât să pleci departe de familie pentru câțiva ani, cu șanse mari să nu mai revii, așa cum au fost nevoiți să facă bunicii mei? Eu zic că nu. Câți voluntari avem în cele 9 luni de când este disponibilă această variantă? 28% în mediul urban și 14% în mediul rural.
Era să zic că trebuie să schimbăm imnul, dar făceam o mare greșeală pentru că 28% sunt totuși milioane de români, care merită respectul meu. Iar dintre restul oricum nu prea știe nimeni de această strofă și oricum, cui îi pasă de ea? La urma urmei e doar un cântec, nu o teză de doctorat ca să fie serioasă. Ar trebui să ne rugăm să nu mai fie nevoie de război, pentru că atunci cine va rămâne să apere țara când 72% vor fi „conscientious objectors”. Un termen în limba română nu avem, dar vor găsi cei în cauză unul, așa cum au găsit acum „antivaccinist”. Acesta nu e un termen care desemnează oameni care așteaptă să le rezolve alții problema, ci un termen științific, care desemnează oameni pasionați de medicină, cu motive științifice solide pentru care nu pot să se expună la un mic risc pentru binele comun. Omonim este și antivaccinist în sensul de luptător pentru drepturile omului sau antivaccinist în sensul de om cu convingeri religioase puternice, care nu are de ce să atingă drobul de sare pentru că s-ar opune voinței lui Dumnezeu. Fără un cuvânt care sună ca un termen științific, care sună ca și cum ar fi bazat pe principii solide, ar fi putut cineva să creadă că toți aceștia nu sunt sinceri și așteaptă să riște alții pentru ei, cât timp ei în sinea lor știu că altă soluție nu există și nu va apărea curând.
Dacă ne uităm la media mondială de 32%, suntem sub aceasta. În Europa de vest media este 65%. Sigur, unii ar interpreta că în vest au medie mai bună pentru că sunt țări bogate, dar eu cred că interpretarea corectă este că sunt țări bogate pentru că la nevoie, ei au 65% voluntari.
Eu sper ca, înainte să fie prea rău, să se sperie mai mulți români de blestemul din imn și să se uite în oglindă iar apoi să decidă a cui este comunitatea în care trăiesc: a lor sau a președintelui și a politicienilor care îi îndeamnă să fie descurcăreți, în timp ce coloana vertebrală li se flexează după cum sunt procentele, nu adevărul. Poate vor accepta suficient de mulți un mic risc azi, mâine vor risca să iasă în stradă când bătaia de joc este extremă și poate chiar vor risca și la alegeri, suportând dezamăgiri cât e nevoie până la succes. Azi avem 28% voluntari, care nu pare mult, dar e un progres uriaș față de cei numai 400 de oameni care au ieșit în stradă la 15 noiembrie 1987 ca să înceapă să ne dea șanse tuturor românilor. Sunt optimist pentru direcția în care evoluăm, însă trebuie să recunosc că simt că blestemul din imn reprezintă corect ceea ce simt pentru cei care stau ascunși după perdea, uitându-se la cei care sunt expuși în stradă și sperând că vor putea doar să beneficieze de pe urma efortului acelora, pentru a scăpa de dezastre naturale sau umane sau cel puțin de curățat de zăpadă aleea.
Triplu oximoron? Din păcate, nu. Este strategia privind educația din Romania, rezumată în trei cuvinte. Toți românii trebuie să facă facultate, unde să învețe meserie, păstrând însă spiritul cu care să ia toate deciziile importante în viață după obiceiurile creștin ortodoxe și nu după știință sau meserie.
În același timp, deși aceasta este strategia pe care se bazează conducătorii, profesorii și majoritatea românilor, toți știu adevărul, exprimat recent și de Președintele Romaniei: „Îmi doresc un examen care să poată evalua corect capacitatea absolvenților de a se descurca în societate și în viață, în general”. Adică trebuie educație, dar contează mai mult să fii descurcăreț.
Oare așa să fie? Cunoașterea e importantă numai dacă te ajută să te descurci și numai acolo unde nu se aplică dogmele? O, dar asta îmi sună cunoscut, deși nu am mai simțit le fel de mult timp. Cei care au apucat comunism în Romania poate își aduc aminte că materiile școlare și meseriile erau ierarhizate după importanța lor pentru societate. Iar dogmele comuniste contau mai mult decât știința sau meseria. Care e diferența atunci, numai treaba cu descurcatul?
În comunism puțini credeau în dogmele de atunci și știau că de fapt contează să ai relații sau să îți faci – să te descurci. Aveai două opțiuni: te resemnai și făceai știință sau artă ca un scop în sine, sau te înscrii în partid și te străduiești să obții beneficii materiale. Înscrisul în partid pentru a câștiga bani e la fel și azi. Nu e aceeași situație cu dogmele: acum nu numai că sunt altele, dar sunt asumate sincer de mult mai mulți. Este aceeași situație însă cu credința din care provin dogmele: și în comunism le păsa de egalitate pe cât le pasă acum de ceilalți oameni.
Toți românii susțin că educația are o mare importanță, toți fac un efort mult mai mare să își educe copiii și chiar și copiii citesc mult mai mult, chiar dacă de pe ecrane de telefon sau calculator și nu din cărți. Și atunci de ce simțim toți că nu merge bine? Aici mă refer nu numai la profesori și evaluatori, ci la cei care simt că descurcatul contează cel mai mult sau la copiii care simt cum le este nesatisfăcută curiozitatea înnăscută.
Eu cred că procesul de decizie în privința educației în Romania este profund greșit. Ceea ce încercăm este să scriem un studiu de epistemologie cu o comisie de politicieni, un comitet de părinți sau un institut de sondaje de opinie. O sarcină mult peste puterile lor, o problemă pe care nu o vor putea rezolva.
Cunoașterea empirică are rolul ei, însă nu ea singură ne-a dat bunăstarea în care trăim foarte mulți azi. Este situația de azi a educației din Romania diferită de cea a fermierilor, care după Revoluție s-au trezit cu prea mult față de cât puteau duce și arau cu plugul tras de cal?
Dacă îți aloci timpul ca să înveți să lucrezi cu un strung, nu mai ai la fel de mult timp ca să înțelegi la ce s-au gândit inginerii care au inventat strungul. Sigur, nu toți vom inventa limbaje de programare, dar nu cred că e bine să nu mai fie nimeni preocupat de teorie ci numai de învățat un limbaj la modă, ca să trăim toți ca mână de lucru ieftină într-o firmă de outsourcing.
Cum ar fi ca universitatea să dezvolte cunoașterea, să existe școli de meserii unde să înveți cum să muncești și să fie cultivată iubirea pentru aproapele tău? Chiar dacă acum nu mai există cezarul, ca să îi dăm lui ce e al lui, eu zic că mai există și azi planuri paralele ale existenței și sfatul de a nu le amesteca este valabil pe termen nedefinit.
Romania nu mai este guvernată de un partid comunist, care se opunea culturii pentru că îi amenința puterea. Azi opoziția este însă de la noi toți, care tăiem avântul spre măreție al copiilor atunci când îi învățăm să se descurce, când ne întrebăm mereu la ce folosește să învăț asta și când vorbim despre învățătură exclusiv ca și necesitate pentru un salariu mai mare. De ce ți-ai mai asuma riscul de a descoperi ceva nou, fie vorba de o idee nouă sau ceva bun în omul de lângă tine, când toți te îndeamnă să urmărești numai confortul psihologic al stagnării și siguranței?
Eu cred că există și un alt plan decât individul și supraviețuirea. Sigur, vom trăi mai mult ca durată și mai bine ca și confort dacă știm o meserie. Vom fi însă fericiți dacă avem cultură, pentru că vom înțelege altfel lumea, și dacă iubim oamenii, pentru că vom fi și noi mai iubiți. A te descurca este un verb folosit pentru cel care s-a descurcat să rămână la suprafață în valuri, dar nu poți spune „m-am descurcat” să am o viață împlinită. Poți spune însă „am știut să am o viață împlinită”, sau „am fost inspirat să am o viață împlinită”.
Nu cred că există cineva care să mă asocieze cu Dani Mocanu. Până să aflu că a fost condamnat pentru versurile unei melodii, nu îmi aduc aminte să-l fi ascultat vreodată. Intenționat cel puțin, pentru că de poluare sonoră cu manele am avut parte. Dar după ce am aflat că a fost condamnat în primă instanță, am fost curios să văd de ce, pentru că mi-am adus aminte despre cum ascultam rock pe furiș în alte vremuri. Pentru cine e curios, videoclipul există încă pe youtube. După cum are 22 de milioane de vizualizări, cred că sunt în minoritate printre români și majoritatea l-au văzut deja.
Dani Mocanu (facebook)
Nu pot să zic că am avut vreo surpriză din punct de vedere estetic sau al mesajului. Un videoclip cu femei îmbrăcate sumar, dintre care una apare la un moment dat în lesă, cu versuri despre resentimentele unui bărbat care în opinia lui ar fi trebuit să primească ceva în schimb pentru ce a cheltuit cu ea. Din păcate nu pot să spun că misoginismul din piesă e peste nivelul pe care îl văd în jur, aș zice că se sub pentru că bătaia ar fi considerată acceptabilă de către prea mulți. Iar grafica nu e mai exagerată față de multe alte videoclipuri actuale. Incitare la ură însă nu am simțit. Adică atunci când voi asculta a mia oară Seek and Destroy trebuia ies afară să bat pe cineva? Sau când ascult Slayer mă simt îndemnat la crimă?
Din păcate, temerile mi s-au confirmat: e la fel ca în comunism. De fapt e mai rău, pentru că atunci comuniștii nu aveau ceva cu gusturile noastre, ci îi deranja că ne place libertatea. Acum e mai grav, e ca pe vremea condamnării lui Baudelaire acum 160 de ani. Niște fundamentaliști proști și ipocriți nu pot să accepte alte puncte de vedere, alte criterii estetice sau un nivel de artă care să implice discernământ și interpretare din partea spectatorului. Dacă Dani ar fi cântat în engleză, eventual tradus de doamna Margareta Nistor, probabil nu era nimic, pentru că e peste nivelul lor de înțelegere. În timp ce ei condamnă pentru instigare la ură, azi poți cumpăra de la librărie Mein Kampf, care e însă în regulă în mintea lor – „e recunoscută internațional”.
La Dani însă cred că mai contribuie ceva: e rrom. Rasismul, care oficial nu există în Romania, îi face pe toți să se pretindă oripilați ca și cum le pasă de femei, în timp ce la televizor de la blonda lui Bote până la vulpiță numai respect față de femei nu e. Nu e nici măcar bun simț să fie marcate 18+ așa cum a făcut Dani cu videoclipul lui. Adică e în regulă să organizezi un concurs televizat pentru a alege o femeie pentru un bărbat, ba chiar e în regulă să vezi la televizor cum ar fi să o schimbi pe mama ta cu altă mamă. Totul cu condiția să nu fii rom și să vorbești pe ocolite, să vorbești în engleză sau să fie o televiziune a unui politician.
Așa că, dacă am fost Charlie când au fost pedepsiți pentru că au publicat acea caricatură de prost gust și neamuzantă, în mod sigur acum pot spune că ma simt și eu Dani Mocanu. Mă duc să ascult niște Mayhem cat mai pot să mai recunosc asta, însă vă rog dacă ați citit până aici să dați și mai departe mesajul, ca să ne bucurăm mai mulți care putem gândi liber. Cel puțin putem să decidem pentru noi ce ne îndeamnă Baulelaire să facem:
Si le viol, le poison, le poignard, l’incendie, N’ont pas encor brodé de leurs plaisants dessins Le canevas banal de nos piteux destins, C’est que notre âme, hélas! n’est pas assez hardie.
(Dacă viol, otravă, incendii sau pumnale Nu și-au pictat deloc figurile splendide Pe pânza monotonă a sorții noastre crude E fiindcă al nostru suflet nu-i destul de tare)
Blogul lui Christian Gavrilă 