Putin a dat ordinul, dar nu a tras el personal în civili. Există proteste în Rusia, dar există și milioane de susținători. Cu toate acestea văd că există multe voci care insistă că sunt numai împotriva lui Putin, nu a rușilor. Sau că rușii nu au ce face. Cred că noi, ca români care am scăpat de Ceaușescu, avem dreptul și obligația să spunem că au ce face. Deși e greu, ar fi mai ușor pentru ei decât pentru ucraineni. Spun parțială pentru că în opinia mea românii nu și-au asumat responsabilitatea pentru propriile crime: sclavia romilor, Holocaustul evreilor și romilor din Romania și crimele din perioada comunistă. Trebuie să spun că le-am menționat în ordinea istorică, pentru că nu pot vorbi de importanță când e vorba de crime.

Îmi pare rău pentru ororile din fotografiile pe care le-am pus în acest articol, dar îmi pare și mai rău că ele au fost posibile. Din păcate au fost posibile acum 81 de ani dar mai sunt posibile și azi. După 81 de ani, există însă mulți români care spun despre cel care a dat ordinul atunci că „a făcut și lucruri bune” așa că nu sunt surprins cât de mulți susțin că Putin „are și el dreptate”. Unii spun altfel, că țiganii și ucrainenii „și-au cerut-o”. În același timp și galeria echipei adverse ovaționează când un elicopter rusesc se prăbușește în flăcări și postează clipuri cu faza, în timp ce eu văd câțiva tineri ruși murind și familii care nu vor mai avea nici ce să îngroape.

În opinia mea, acum partizanatul primează asupra adevărului. Această situație este încurajată și folosită de lideri malefici, dar nu elimină responsabilitatea individuală și colectivă. Celor care cred că este ceva temporar, le aduc aminte că acest fenomen a fost menționat explicit de Isus, așa că exista sigur și acum 2000 de ani. Când simți că trebuie să ții cu ceva mai presus de tine, nu e vorba de familia ta sau tribul tău, ci de ceva mult mai sus. Cred că dacă discuția despre adevăr încetează, atunci nu mai rămân decât indivizi și grupuri care se bat între ele. Iar adevărul nu înseamnă o dezbatere dacă Isus se scrie corect cu unul sau doi de i, ci a discuta despre respectul pe care îl acordăm semenilor indiferent de opiniile și credințele lor.

De ce e diferit un prizonier rus filmat cum își vorbește țara de rău de un prizonier al ISIS pus să își vorbească țara de rău în fața camerei? Poate cu o zi înainte a omorât copii și e un criminal de război care minte ca să își salveze viața, sau e un soldat profesionist care e umilit sau e un rus care vrea să scape de responsabilitate aruncând vina exclusiv pe Putin. Când vezi blocuri de locuințe bombardate sau civili uciși, este simplu să ai o opinie despre ce e bine și ce e rău. E clar cine a dat ordinul și cine a zis că face coridoare de evacuare pentru civili și le-a făcut numai spre Rusia. Dar de ce să nu vorbim despre vina celor care au luat decizii pe lanțul de comandă, până la cel care a lansat racheta, sau a celor care aplaudă acasă?

Am văzut oameni din orientul apropiat care reproșează că acum reacționăm altfel decât în cazul războaielor din Irak, din Yemen sau din Israel și Palestina. Din păcate, în loc să văd răspunsuri corecte, am văzut reporteri de la organizații de presă mari spunând că aici e altfel pentru că acum e vorba de „oameni civilizați” sau, mai rău, am văzut la BBC un oficial ucrainean spunând că aici mor „europeni blonzi cu ochi albaștri”. Nu! Nu sunt altfel de oameni, tot oameni mor și în Ucraina și în alte situații!

Din fericire, europenii au ajutat când au venit milioane de refugiați din Siria, așa cum ajută și când vin din Ucraina. Din păcate, așa cum atunci a fost o opoziție semnificativă în multe țări, azi există mulți care susțin că are și Rusia dreptate. Nu am regăsit însă vreun adevăr universal la nici unul dintr cei de partea opusă vieții, ci doar interesul propriu sau al grupului din care face parte. Adică primesc sirieni, dar nu la mine pe stradă, vreau bunăstare și libertate ca în vest, dar susțin societatea bazată pe obediență și nedreptate, unde mi-am câștigat pensia speciala la 48 de ani. Au inventat și un termen tehnic ca sinonim pentru interesul propriu: geopolitică, prezentat ca și cum ar fi ceva obiectiv.

Sunt sigur că mulți merită mai mult pentru ei sau grupul lor și există multe nedreptăți, rezultate din competiția pentru a obține niște resurse sau numai din prejudecăți. Dar sunt la fel de sigur ca adevărul și binele sunt peste meciul dintre echipe, iar viața are prioritate față de câștiguri. Dacă nu suntem preocupați permanent de a ține sub control partea din noi care favorizează propria echipă față de adevăr, ne vom risipi viața într-o luptă irelevantă, care nu va aduce fericire nimănui. Fără adevăr, orice crimă poate fi cumva justificată și păcatele trecutului ne vor bântui la nesfârșit . Imperiile apar și dispar, despoții se nasc și mor, însă de cel puțin 2000 de ani spiritul vieții și umanității noastre nu s-a schimbat și din el trebuie să putem extrage decizii bune pentru viitorul tuturor.