Am văzut că în Italia se discută de interzicerea fustelor mini. Sunt curios dacă și aici va sări lumea să smulgă fusta de pe femei, după cum ar fi normal dacă au smuls vălul islamic de la femeile musulmane.
Din păcate cred că demult nu au mai apărut produse la fel de inovatoare şi cu acelaşi impact. Vremurile în care produsele erau iubite de clienţi par a fi acum uitate, sper că nu pentru totdeauna. Și la fel de rare sunt și nume la fel de reușite, care devin similare cu clasa de produse (xerox).
Acum găsim lucruri ca acesta „According to the Recording Industry Association of America, cassette shipments in 2009 declined 104.9 percent from 2008”. Cei care se ocupă de copyright nu au de ce să mai gândească dacă tot au ajuns să trăiască toți din taxe de protecție. Sper însă să mai scăpăm de asta și să mai apucăm să vedem și alte lucruri cum a fost walkmanul.
Excepțional ce s-a întâmplat în Chile cu acei mineri!
Un om a reuşit cu echipa sa să sape un puţ de 622 de metri până la locul unde erau ei şi să se oprească la 65 de centimetri de perete, ca să nu cadă tavanul pe ei. Apoi 3 oameni au coborât şi ei în acel loc, ca să îi ajute să iasă, deşi nu era deloc sigur că treaba va merge şi nu rămân şi ei blocaţi acolo!
Asta ar trebui să îi pună pe gânduri pe corporatiştii care privesc totul numai prin bani. Sunt curios cum ar calcula cât costă un job care presupune să cobori 622 de metri printr-un puţ cu diametrul de 80 de centimetri ca să scoţi de acolo nişte oameni şi apoi să revii la suprafaţă?
Ca să nu uităm, menţionez şi aici un articol amuzant, cu o convorbire între Bogdan Chireac şi Dorin Cocoş. Nu de alta, dar caân mai văd articole în presă sau oameni la televizor să nu uit să fac translaţia în limbajul curent al acelor oameni, ca să îi înţeleg mai bine.
Am aflat azi dintr-un articol un verb nou: a deambula, care înseamnă a rătăci, a te plimba fără un scop precis. Probabil e prescurtarea de la a merge „de’an’boulea” (nu ştiu cum se scrie corect asta) :D.
😀 😀 noroc că s-au inventat emoticons ca să pot exprima mai bine ce am simțit când am aflat de această asociație.
Am aflat pornind de la un articol de pe hotnews, în care un individ numit Ştefan Vlaston, care e președintele acestei asociații, ajunge la concluzia că e „corect și legal” ce s-a întâmplat după mitingul cu probleme al polițiștilor. Dacă nu i-aş fi văzut şi pe academicienii care o lăudau pe fosta tovarăşă aş fi zis că aşa ceva nu există. Din păcate, încă mai există. Şi dacă nu eşti atent nici nu vezi cum astfel de indivizi nu au limite şi morală şi ajung să compare ce s-a întâmplat acum cu „vandalismele din anii 90”, cel mai probabil pentru a le spăla creierii celor de 20 de ani care nu au trăit atunci şi ajung să compare o înjurătură adresată preşedintelui cu o bâtă primită în cap de un student de la mineri.
La prima vedere îţi vine să spui şi tu că renunţi la ţara în care preşedintele renunţă la poliţie. Deşi cred că mulţi tineri nu sunt preocupaţi de ce se întâmplă pentru că nu ştiu unde duce acest drum şi nici nu îi preocupă dacă big brother este un nume de emisiune sau un personaj (dacă poate fi numit aşa) din 1984, cred că avem totuşi noroc că aceşti conducători sunt atât de proşti încât nu sunt în stare să facă nimic şi dispar singuri. Ei cred, după cum a spus foarte bine ieri doamna Munteanu, că ei de fapt se acomodează cu soclul acum, dar avem noroc însă că singurul soclu pe care vor ajunge aceşti oameni este toaleta.
Am văzut azi un alt editorial excepţional al doamnei Lelia Munteanu, inspirat de un roman al lui Marquez, Toamna Patriarhului, şi de preşedintele certat cu poliţia şi îmi dau seama că nu m-am gândit nicodată cât de singuri sunt cei care au întotdeauna dreptate.
Nu pot să mă exprim ca doamna Muneteanu sau domnul Marquez, însă mi-a venit în minte un filmuleț total incompatibil cu cei pentru care ambiția și disperarea de a-i influența pe ceilalți au rămas singurele lucruri:
Exercițiul mental de a-i plasa pe Băsescu sau pe EBA într-un rol din acest filmuleț mi se pare foarte sugestiv pentru a simți ce le lipsește acestor oameni. Oare cum negociau cei doi încă o poveste seara?
Un culegător de fructe român era să doboare un avion de vânătoare Tornado!
Inventivitatea românească i-a permis să găsească și o altă utilizare laserului cu care se juca în sala de cinematograf și l-a îndreptat spre avionul care ateriza noaptea. Norocul lui este că pilotul nu s-a pus la mintea lui și nu s-a distrat și el cu o rachetă. Dar dacă pe viitor avioanele vor fi mai automatizate, oare programatorii vor pune în programe condiţii ca să facă diferenţa între un atac şi prostie?
Există cuvinte interzise? Unii au făcut un proiect de lege care să oblige administratorii de site-uri să cenzureze forumurile pentru a nu mai avea cuvinte urâte.
Din fericire, alții au numai the „F word”, dar limba română mult mai expresivă în acest domeniu şi va fi mult mai greu de definit ce e obscen și ce nu. Oricum, asta mi-a adus aminte de o scenă din Lenny, unde Dustin Hoffman îl interpretează magistral pe Lenny Bruce:
Oare ce e obscen de fapt? Nu cumva este ceva aplicabil numai creștinilor, musulmanilor şi iudaicilor, care se bazează pe aceeaşi biblie unde sexul este primul păcat? Cred că suntem noi spălaţi la creier, pentru că în Asia am văzut o cu totul altă abordare. Un indian chiar mi-a atras atenţia că noi ne mirăm că la ei nu se foloseşte sexul în reclame şi de multe ori îi privim pe ei cu superioritate în aspectele legate de sex, uitând de unde vine Kama Sutra.
Mie limba de lemn mi se pare obscenă, pentru că în loc să ne lase să avem relaţii umane şi naturale între noi ne face să ne îndepărtăm şi să ne speriem unii de alţii. Am văzut şi în discuţii restrânse că vorbim între noi de parcă suntem în faţa unui judecător suprem sau a cuiva care ne ascultă, folosind expresii de lemn care ajung de fapt să ne modeleze gândirea. Nu cumva obscene sunt filmele și desenele animate violente de azi, din care nimeni nu reține decât violența, față de secvențe pe care eu le țin minte de peste 30 de ani cum e aceasta:
Nu e mai bine când te superi să înjuri, ca să simţi că şi se umple gura şi să iasă din tine exact ce simţi atunci? Evident, asta poate fi ca o formă de violență, dar asta ține de cine o face, pentru că dacă e violent va găsi o formă să se manifeste, fie și măcar ca agresivitate pasivă ascunsă după o limbă de lemn. Iar dacă e să fii nesimțit și să îi deranjezi pe cei din jur, numai înjurăturile și cuvintele interzise pot face asta. De ce să fie interzise cuvinte și să nu fie interzisă nesimțirea? Evident, așa sună mult mai ridicol, dar și interzicerea cuvintelor e ridicolă. Iar autocenzurarea prin folosirea de asteriscuri sau puncte puncte mi se pare și mai ridicolă datorită ipocriziei.
Dacă sunteți pregătiți să ascultați cuvintele interzise, am dat peste un clip care nu are nevoie de prea multe comentarii dar te poate pune pe gânduri:
Din păcate nu avem alt Lenny Bruce, ca să ne arate ce penibili suntem. Vorba lui, dacă Isus trăia în altă epocă acum aveam la gât lănțișoare cu securi, ghilotine sau scaune electrice. Mă întreb eu însă cum ne făceam semnul scaunului electric în loc de semnul crucii?
Fiind preocupat de cunoaştere, am înrecat să studiez ce au zis filozofii despre aceasta. Mi-am dat imediat seama că e o problemă prea complexă de studiat în ansamblu şi va dura, aşa că am ales să înţeleg ce nu e cunoaştere, studiind erorile cognitive pe care le facem datorate defectelor creierului uman. Aşa am aflat despre sofişti, care au fost definiţi de Plato, care erau o categorie de profesori care îi educau pe oamenii de stat şi nobili folosind filozofia şi retorica. Şi eu eram tentat să cred că pop-science este ceva recent!
Foarte interesant este că politicienii şi şefii erau şi acum 2500 de ani destinatarii acestor învăţăminte. Cred că există un motiv obiectiv pentru asta: sofismele sunt mult mai ieftine decât cunoașterea, iar în practică cei care conduc au un timp limitat pentru decizii. În plus, norocul poate suplini cunoașterea și poți nimeri și fără să știi ce faci de fapt. Iar în practică subordonații de multe ori nu au de ales și clienții sunt captivi într-un grad destul de mare, fiind măcar prizonierii obișnuinței, și mai ales cu toții sunt și ei presați și nu au timp să deosebească sofismul de cunoaștere.
Culmea este că Platon a dat și o soluție: i-a condamnat pe cei care cer bani pentru educație și transmit cunoștințe doar celor care plătesc. Abia după 2500 de ani au reapărut ideile de open source și free software, însă cred că atracția lor este mai mult legata de atracția pentru orice este gratis decât de înțelegerea acestor metode ca factori pentru o accelereare a cunoașterii.
Chiar dacă pare că nu trăim într-o lume așa de avansată cum ne-ar plăcea, ar trebui totuși să fim optimiști pentru că până la urmă pare că azi sunt mai mulți oameni precocupați de cunoaștere decât acum 2500 de ani. Chiar dacă sunt totuși o minoritate și sunt ei însăși grevați de obiceiuri și prejudecăți, sunt totuși mai mulți nu mai puțini. Evident, nu am nici o dovadă pentru asta, dar sună bine aşa că trebuie să fie adevărat.
Blogul lui Christian Gavrilă 