Blogul lui Christian Gavrilă

Trebuie neapărat să notez ce ne-a spus președintele azi:

„Şi eu aş vrea să am un salariu mai mare de 1.100 de euro pe lună, mai ales că n-am voie niciodată să am un costum ros în coate, trebuie să am tot timpul o cămaşă albă, o cravată, nişte pantofi nescâlciaţi şi, pentru asta, aş vrea să am un salariu mai mare. Sunt convins că şi medicul ar vrea, dar asta produce România.”

Am stat de dimineață cu paginile deschise pe acest subiect și nu am știut cum să exprim pe câte planuri este revoltător mesajul. Am constatat ca nici postacii și susținătorii lui nu au știut ce să mai spună, iar moderatorii de la comentarii nu au mai cenzurat înjurăturile.

După ce zilnic trebuie să conving oamenii că trebuie să muncească atunci când primesc ceva, acum văd că și președintele consideră normal că salariul e după nevoi, nu după ce faci. Nu discut cât face el, ci principul defect pe care se bazează.

El a spus 1100 de EUR ca o sumă de nimic, care e jignitor pentru cei care nu văd niciodată atâția bani la un loc. Iar pentru cei care înțeleg este sfidarea supremă. Mi-e greață.

Am citit azi editorialul lui Lelia Munteanu cu același titlu ca postul meu și am rămas pe gânduri. Mi-am adus aminte că mai demult făceam exerciții cu întrebări filozofice dacă există nu anumit lucru pe care nu l-ai văzut niciodată, dar nu realizasem că dacă vrei să te gândești cu adevărat se pot folosi ca și exemple lucruri mult mai la îndemână, cel puțin aparent.

Scandalul din ultimele zile legat de arestarea dlui Nicolescu cred că a făcut pe multă lume să se întrebe daca mai există ce credem noi că e Romania. Indiferent că e vorba de Becali sau altcineva, arestarea și înfieratul la gazetă par că s-au întors în prezent și ne bucurăm că suntem în UE și nu mai riscăm chiar să ni se naționalizeze bunurile sau să ajungem la canal. Când vezi judecători care au motivat decizia arestării zicând că s-au gândit la ce ar zice opinia publică și că au vrut să dea un exemplu, sau articolele care relatau despre sănătatea dlui Nicolescu în care lângă medicii care îi exprimau părerile era menționat partidul lor, îți dai seama că majoritatea e complet amorțită sau indiferentă. Evident, tabăra cealaltă nu poate sesiza absurdul pentru că e și ea prizoniera propriului trecut, însă te sperie că nimeni nu sesizează că sistemul e defect. Am văyut pe cineva din PDL zicând că într-un stat democratic e de neconceput să iasă lumea în stradă ca să protesteze la o decizie a justiției și m-am gândit că nu ar fi rău să ajungem și noi ca în Statele Unite: să îl judece pe OJ în libertate și să iasă cu răscoală la pronunțarea verdictului.

Pe lângă toate nimicurile care se întâmplă rămân totuși să mă gândesc la întrebarea dacă există Romania. Mai e cineva care consideră Romania casa lui? Oare nu e tot un loc din care coloniști externi sau autohtoni (să le zic fanarioți oare?) își trag resurse și alții sunt în rolul unor copii abuzați, care s-au adaptat sau așteaptă momentul în care vor evada sau se vor transforma și ei în coloniști? Grea întrebare.

Fiind curios dacă mai avem vreo șansă să mergem fără control de frontieră în Europa, am căutat să văd ce face lumea. Am văzut un articol în care președintele spune că ”ne-am săturat de monitorizări”. Adică el și gașca, după ce ne-a spus pe față că nu e reponsabil pentru fiecare cetățean al României, s-au săturat și de cei din Europa, care sunt de fapt singura constângere ca să nu facă numai ce vor ei.

Eu nu numai că nu m-am săturat de monitorizări, ci sunt recunoscător pentru ele. Fără monitorizări nu se schimba nimic, chiar dacă sărea în fiecare zi câte un om de la balconul parlamentului. Din păcate, dacă în tară nu sunt pedepsiți orice ar spune, în Europa lumea râde de așa președinte după cum s-a văzut în filmul cu dl. Sarkozy. Și chiar dacă ei înțeleg exact realitatea și nu doresc să ne pedepsească pe toți pentru niște conducători proști, nu știu dacă nu se vor feri totuși de noi în acest caz. Dacă aș fi eu în Germania sau Franța, aș avea încredere în vameșii români? Sau aș avea încredere în Ministerul de Interne român când văd că președintele lor a renunțat la serviciile poliției?

Săptămâna tot șapte zile durează și în decembrie, însă acestea sunt cinci de vineri, o sâmbătă și o duminică. Anul acesta, începând cu săptămâna cu 1 decembrie din mijlocul săptămânii, am recarcat în jur o stare ciudată și nu am realizat ce se întâmplă decât într-o marți, când era sa îi urez cuiva weekend plăcut.

În fiecare an mă exasperează cum în această perioadă oamenii își pierd timpul și nici nu iau o lună de concediu dar nici nu muncesc. Credeam că aceste fenomen va fi mai scăzut dacă în acest an Craciunul și revelionul sunt în weekend. Din păcate vad că dacă se nimeresc în weekend e mai rău, pentru că perioadele de înainte și de după durează câte o săptămână fiecare. Așa că probabil trebuie să mă resemnez că până pe 10 ianuarie va fi tot vineri când nu e weekend și să sper că nu ajunge și 24 ianuarie sărbătoare, ca să nu avem o pierdere de timp de două luni.

Orice este adevărat pentru cei care au întotdeauna dreptate. Zice ministrul transporturilor: „Evident că este necesar acest aeroport VIP. Vedeţi doar că sunt tot mai multe persoane care folosesc, pentru a se deplasa, elicopterul sau avionul personal. (…) Este un mesaj foarte bun pe care îl transmitem în afară. Cred că bucureştenii merită un asemenea aeroport”.

Eu credeam că merităm șosea de centură la stațiunile de pe valea Prahovei, daca nu și autostradă.

Zi de zi se stabilesc noi recorduri de nesimţire şi nepăsare (aici nu spun nimic care nu ştim toţi, dar mă vaiet şi eu). Şefii noştri uită că nu s-au născut şefi ci au fost puşi acolo la limită şi au identificat o problemă importantă în concediile părinţilor, acordate pentru a sprijini copii. După ei investim prea mult în copii, normal dacă ne gândim că trebuie să reducă cheltuiala pentru copiii altora ca să aibă ei mai mult la dispoziţie de unde să asigure şi ei o viaţă bună şi un viitor sigur copiilor dânşilor.

Afirmaţiile politicienilor şi articolele comandate sunt de un cinism rar. Am văzut un articol cu un titlu care începe cu „Soluţia pentru mame: …”, de parcă mamele aveau o problemă nu statul avea una. Sau preşedinta PDL Bucureşti (nu pot să o numesc doamna preşedinte) care spune ce ar face ea dacă ar fi mamă deşi până la vârsta ei nu şi-a asumat aceasta responsabilitate. Sper ca aceste exagerări să fie totuşi remarcate şi să scăpăm de aceste calamităţi.

Nu pot să nu remarc şi un citat pe care mi-au căzut ochii: „Ca să vorbeşti despre cineva că este corupt nu te poţi baza pe ce scrie presa. Trebuie să existe decizii ale instanţelor de judecată, altfel fiecare dintre noi poate crede despre celălalt că este corupt doar pentru că altcineva spune acest lucru. Cred că trebuie să fim extrem de atenţi atunci când aruncăm astfel de cuvinte„. Adică se subînţelege că asta nu se aplică la moguli. Aştia chiar cred că pot să spună orice, din păcate justificat pentru că le-a mers totuşi de multe ori.

Am văzut azi un nou articol despre proiectele de IT cu statul, unde nu e nimic nou şi nu merită să pierd timpul ca să discut despre asta, dar am remarcat denumirea proiectului: „economia bazată pe cunoaştere”. Adică trebuie să cunoşti pe cine trebuie. 🙂 Caragiale este deja depăşit de titlurile şi numele din realitate.

Conform zicalei că prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul, politicienii nu au nici o limită şi ziariştii nici ei nu au limită la osanale. Am văzut azi un articol despre „marile pasaje rutiere” scris probabil pentru cei care nu au mers niciodată în afara României să vadă pe ce lume trăim. Titlul e nimic pe lângă un lucru pe care mi-au căzut ochii: şeful de proiect de la pasajul Basarab zice că e unic în Europa şi nu ştie să existe în altă parte în lume aşa ceva. Dacă există ceva despre care să nu avem noi dubii este că nu mai există nicăieri în lume un pod similar care să coste 200 de milioane de EURO. Din păcate fudulia şi prostia sunt probleme de masă, aşa că sigur se găsesc clienţi pentru astfel de articole.