Am văzut că după congres s-a supărat Dragnea și a spus: „Am vorbit cu mai multi colegi și am convenit să lucrăm la o lege care sa dea posibilitatea sa sanctioneze aceste lucruri: oameni gen Monica Macovei, care mint, care defaimeaza propria tara. Trebuie sa facem o lege care sa dea dreptul statului roman sa corecteze aceste lucruri. Nu vorbesc neaparat de infractiune, dar sanctiuni trebuie sa existe. Libera exprimare nu inseamna sa defaimezi.”.

Încă nu îmi vine să cred că se poate gândi cineva că el se confundă cu statul, la peste 300 de ani dupa regele soare și la 27 de ani după ce am scăpat de propriul conducător iluminat. Nu defăimează nimeni Romania când se plânge de conducători! Și oricum, ca să poată fi de-făimată Romania ar trebui mai întâi să aibă o faimă de stat corect, care își tratează cu respect cetățenii și unde corupția și furtul sunt excepțional de rare. Când a avut Romania aceasta faimă pentru ca să o piardă acum?

Da, sunt de acord, ne facem de râs, pentru că în loc să ne ajutăm între noi mai curând apelăm la alții să ne ajute. Soluția subînțeleasă de mulți dintre noi pentru problemele actuale nu e să ne implicăm toți în educația concetățenilor, ci e să vină cineva străin să ne impună cu forța să facem ce trebuie făcut. Un comportament normal din punct de vedere psihologic pentru o persoană abuzată, dar păgubos. Am o veste proastă însă: l’etat c’est nous! Avem toți ocazii să facem ceva și trebuie să le folosim, asumându-ne riscul și disconfortul schimbării sau măcar al ieșirii ocazionale din fotoliu în stradă.

Ce facem noi este un ciclu vicios: ne dezamăgesc socialiștii, ne mutăm la conservatori, ne dezamăgesc aceia, ne mutăm înapoi la socialiști. La următoarea dezamăgire devenim liberali apoi ne supărăm și suntem populari apoi iar social-democrați. Ce vom câștiga dacă moare și PSD din cauza unor lideri proști așa cum a dispărut PNȚ? E atât de greu de înțeles că una este opțiunea pentru o anumită direcție politică și altele regulile care sunt obligatorii pentru toți? Dacă am stabilit că drepturile omului ca individ primează asupra statului, de ce nu ne ținem de asta și admitem excepții după cum ne convine pentru agenda fiecăruia?

Ce bine ar fi să fie clar la toată lumea că este inacceptabil să vină unul ca Dragnea să sugereze că libera exprimare este opțională sau ca președintele țării, după ce se întoarce la gimnaziu și învață că „penal” e adjectiv nu substantiv , să își aducă aminte că el trebuie să garanteze egalitatea oamenilor, inclusiv a celor care au făcut greșeli pentru care au fost condamnați penal. Depinde de noi să respectăm și apoi să pretindem aceste principii. Dacă pentru faptul că nu facem singuri autostrăzi avem scuza lipsei de bani și avem nevoie de alții, pentru un astfel de principiu nu avem nevoie decât să ne uităm în oglindă și să alegem o opțiune. Poate avem nevoie de ajutor de la alții ca să nu ne manipuleze rușii presa, dar nu avem nevoie de ajutor ca să spunem nu vehement la orice încercare de atingere a principiilor fundamentale ale drepturilor omului. Iar dacă ne gândim la gimnaziu, să ne mai amintim un alt cuvânt: reputație. Dacă nu există legi pentru asta înseamnă că trebuie să acceptăm că nu contează? Pentru mine contează și de aceea este atât de importantă și libera exprimare.

Pentru că am voie, închei și eu cu un banc politic, ca pe vremuri: îi zice Dragnea lui Tăriceanu: „Nu se mai poate cu presa asta, trebuie să facem ceva! A fost unu’ în Vaslui care e viu deși în acte apărea ca mort și toată lumea îl crede! Păi când am spus eu că avem mii de cazuri la noi în Teleorman n-a crezut nimeni!”.

Am și o veste bună: există unii ca Dragnea, care sunt vii în acte, dar sunt de fapt morți, numai că nu vor să admită asta.